În perioada 16 februarie 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit workshop-ul „Strengthening the Employability of Graduates through Monitoring, Career Guidance and Institutional Cooperation”, organizat în cadrul proiectului Erasmus+ UPGRADE – Enhancing Graduates’ Employability Tracking in Moldova. Aflat la cea de-a treia ediție, evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova, coordonatori instituționali și experți internaționali din cadrul Universității din Valencia, Institutului de Tehnologie Deggendorf și Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

La dialog au participat, de asemenea, reprezentanți ai universităților membre ale consorțiului național implicat în proiectul UPGRADE, precum și reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea mecanismelor instituționale de monitorizare a traseului profesional al absolvenților și dezvoltarea unor servicii moderne de ghidare în carieră, adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii.

Evenimentul a fost deschis cu mesaje de salut din partea rectorului USM, Igor Șarov, a secretarului de stat din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu, și a coordonatoarei programului UPGRADE, Olesea Sîrbu. În intervențiile lor, aceștia au subliniat importanța fundamentării politicilor educaționale pe date relevante privind inserția profesională a absolvenților, precum și necesitatea consolidării cadrului normativ și instituțional al centrelor de ghidare în carieră.

Agenda primei zile a inclus sesiuni tematice dedicate monitorizării angajabilității în învățământul superior, dezvoltării politicilor bazate pe evidență și schimbului de bune practici europene. Universitățile partenere au prezentat rezultatele instrumentelor aplicate pentru urmărirea traseului absolvenților, precum și baza normativă a centrelor de ghidare create cu suportul proiectului UPGRADE.

Published luni, 16 februarie 2026